Sari la conținut

Raportarea SAF-T pentru nerezidenți: simplificat și explicat

Resurse
Raportarea SAF-T pentru nerezidenți: simplificat și explicat

Începând cu 1 ianuarie 2025, companiile nerezidente înregistrate în scopuri de TVA în România sunt obligate să depună și ele declarația SAF-T (Standard Audit File for Tax). Vestea bună? Formularul pentru nerezidenți este simplificat, ceea ce face procesul de raportare mult mai ușor de gestionat. Iată tot ce trebuie să știi dacă te încadrezi în această categorie.

Ce conține declarația SAF-T pentru nerezidenți?

Fără complicații inutile. Formularul SAF-T pentru nerezidenți se limitează la informații esențiale, cum ar fi:

  • Date generale despre companie: detalii despre contribuabil, date de contact, perioada de raportare
  • Lista produselor comercializate: cu cod tarifar și unitate de măsură
  • Lista unităților de măsură folosite, conform standardului SAF-T
  • Centre de cost sau profit, dacă sunt relevante
  • Lista codurilor de TVA, pentru operațiunile declarate
  • Facturi de vânzare
  • Facturi de achiziție

Practic, o raportare structurată și simplificată, exact cât să acopere cerințele de bază impuse de autorități.

Când și cât de des se depune declarația SAF-T?

Frecvența depunerii SAF-T este aceeași ca cea a declarațiilor de TVA:

  • Contribuabilii care depun lunar declarația de TVA vor depune și declarația SAF-T lunar.
  • Cei care depun TVA trimestrial vor depune și SAF-T trimestrial.

De asemenea, contribuabilii nerezidenți beneficiază de o perioadă de grație pentru a facilita tranziția. Pentru cei care depun TVA lunar, declarațiile SAF-T pentru perioada ianuarie-iunie 2025 pot fi transmise până la sfârșitul lunii iulie 2025. Începând cu raportarea pentru luna iulie 2025, declarațiile SAF-T trebuie depuse până la sfârșitul lunii următoare. Pentru cei care depun trimestrial, prima declarație SAF-T (ianuarie-martie 2025) poate fi depusă până la sfârșitul lunii iunie 2025, urmând ca ulterior, declarațiile să fie depuse până la sfârșitul lunii următoare trimestrului raportat.

Spre deosebire de companiile rezidente în România, nerezidenții nu sunt obligați să depună declarații SAF-T anuale privind activele și nici declarații SAF-T la cerere privind stocurile. Acest lucru simplifică mult procesul și reduce sarcina administrativă.

De ce este important să verifici datele?

Chiar dacă declarația SAF-T pentru nerezidenți este într-un format simplificat, acuratețea datelor este esențială. Se recomandă verificarea corelării informațiilor din SAF-T cu alte raportări fiscale, cum ar fi:

  • D300 (decontul de TVA)
  • D390 (operațiuni intracomunitare)
  • D394 (operațiuni interne)

O verificare înainte de depunere poate preveni amenzi, controale sau probleme suplimentare.

Latitude App simplifică tot procesul

Pentru companiile care folosesc sistemul e-Factură, Latitude App poate genera automat declarația SAF-T, direct din facturile emise și primite.

Ai și alte facturi care nu sunt înregistrate în e-Factură? Nu este nicio problemă! Le poți completa rapid într-un fișier Excel și le poți integra ușor în declarația SAF-T folosind Latitude App. Un proces rapid, simplu, flexibil și gândit pentru a ușura procesul de raportare.

Odată cu noile obligații de raportare SAF-T, acum este momentul ideal să te pregătești. Folosește perioada de grație pentru a-ți organiza din timp procesul de raportare și pentru a evita stresul de ultim moment. Cu instrumente precum Latitude App, SAF-T poate deveni una dintre cele mai simple sarcini fiscale ale anului.

Urmărește tutorialul nostru și vezi exact ce trebuie să faci pentru a fi pregătit!

Simplifică conformitatea fiscală cu Latitude App

Facturare, e-Factura, e-Transport, SAF-T, e-TVA, Declarații TVA, Verificare coduri TVA, Procure 2 Pay și Raportare XML — toate într-o singură platformă cloud. Testează gratuit, fără obligații.

Distribuie

Certificări și acreditări

Peppol Access Point - Certified Provider ISO 9001 & ISO 27001 certified
Ai nevoie de ajutor?